Chișinăul citește

„Patimile după Iov” de Val Butnaru, este romanul-frescă ce ne lipsea şi pe care îl aşteptăm de mult. Subiectul se axează pe două dintre cele mai frământate secole prin care a trecut Basarabia – de la anexarea acestui teritoriu de către ruşi până în contemporaneitate (războiul de pe Nistru). Ucigătoarele zigzaguri ale istoriei – a doua răpire a sudului Basarabiei (1878), Primul Război Mondial şi rebeliunea bolşevică, 28 iunie 1940, al Doilea Război şi revenirea „tătarilor” pe tancuri etc. – trec prin fier şi sânge neamul Iovilor, ţărani avuţi din sudul Basarabiei. Acolada narativă cuprinde câteva generaţii ale acestei dinastii: de la stră-străbunicul Ioan Iov, „care a votat Unirea Principatelor în 1859”, până la ultimul vlăstar, Mitru, ziarist ce transmite ştiri pentru Europa Liberă în toiul luptelor cu separatiştii transnistreni, spune criticul Eugen Lungu.

„ Romanul e unul configurat cronologic cu exactitate: 28 iunie 1910 – 2 martie 1992. Pe parcursul cărții, la rampă ies pe rând cei din casa Iovilor și împreună cu ei, în fundal, este proiectată istoria Basarabiei. O saga familială și națională. Între sudul țării și Chișinău se zbuciumă acești oameni, cu dramele lor de familie mixtă. Între București și Moscova vibrează lumea pe care o populează. Stepa Bugeacului e un deșert al tătarilor. Legendele din sat mereu amintesc de tătarii care nu au plecat, ci stau pitiți pe undeva prin ierburi. Și tătarii vin, tot vin, se retrag și revin, mai nou pe tancuri cu stele roșii. Un fascinant sud al Basarabiei descoperi în acest volum, cu Ialpugul său miraculos, cu un spațiu mirific în care îți poți implanta rădăcinile. Există un dialog, mai degrabă o replică reușită și în forță dată cumva lui Gib Mihăiescu și lui Radu Tudoran care au creionat în literatura română un spațiu basarabean sudic și nistrean. Nistrul e la fel o limită, o graniță după care începe o lume necunoscută, plină de ceva care aduce frica și moartea. Reperăm o poveste și despre Moarte și Iubire, despre răzbunare, o vendetă între familiile satului. Bovarismul sentimental, dar și un bovarism al ideologicului de stânga macină aceste spirite. Toți vor ceva să schimbe, ceva să dreagă în viețile lor. Unii trăiesc cu patima pământului, alții se avântă spre orizonturile roșii ale vremurilor. Iar din baladele satului vine frica de invazia cotropitorilor: „tătarii vor năvăli”, Ne spune criticul literar, Maria Pilchin.

Publicitate

Culorile vârstei a treia

Published by pepsimist.ru

„Nimic nu te face mai bătrân decât omniprezentul gând că îmbătrâneşti” Georg Christoph Liechtenberg

Vârsta a treia este considerată ca fiind toamna vieţii, a doua tinereţe sau anii de aur. Aceasta este o parte inevitabilă a vieţii, pe care o experimentează oricine. Este o perioadă pe care fiecare o trăieşte diferit – există multe feluri de a îmbătrâni. A îmbătrâni este un proces constant încă de la naştere. Cursul acestui proces, depinde de factorii genetici, de condiţiile şi stilul de viaţă.

Etapele îmbătrânirii

Organizaţia Modială a Sănătăţii a împărţit acest proces în 3 etape:

• 60–75 ani – a doua tinereţe
• 75–90 ani – bătrâneţe
• 90+ ani – longevitate

Cum percepem persoanele în vârstă?

Modul în care percepem persoanele în vârstă depinde de mai mulţi factori. Tinerii, adulţii şi bătrânii percep diferit bătrâneţea. Graniţele bătrâneţii sunt aproximative. Se întâmplă frecvent ca persoanele, peste 60 de ani, să se simtă tinere, deci graniţele bătrâneţii sunt flexibile. Cine este considerat bătrân indiferent de vârstă? – o persoană care a încetat să mai fie activă şi şi-a pierdut pofta de viaţă – simptomele îmbătrânirii sunt evidente la o asemenea persoană. Există multe stereotipuri legate de bătrâneţe. Acestea ne influenţează felul în care percepem persoanele în vârstă. „Cultul tinereţii” care domină de obicei în societate, cauzează marginalizarea persoanelor în vârstă – acest lucru afectează viaţa profesională şi activitaţile sociale şi reprezintă opusul abordării blânde şi respectoase, pe care o datorăm persoanelor în vârstă.

Culorile bătrâneţii

Înaintarea în vârstă are beneficiile sale. Este momentul când oamenii trec prin „a doua tinereţe”. Iată avantajele anilor de aur:

Frumuseţea vârstei a treia

Timpul liber creşte pe măsură ce cariera profesională se încheie. Oamenii se pot dedica pasiunilor sale, se pot odihni sau călători. Este momentul când apar nepoţii, oamenii se pot folosi de timpul liber şi de experienţa de viaţa pentru a ajuta la creşterea lor. Multe persoane decid să facă activităţi de voluntariat, pentru a-şi folosi timpul liber în beneficiul altora.

Vă oferim câteva sfaturi utile

• Nu vă impuneţi – o persoană în vârstă nu este un copil mai mare, are dreptul de a decide asupra vieţii sale. Acest lucru include şi dreptul de a vă accepta sau de a refuza ajutorul.
• Persoanele în vârstă au nevoie de un scop în viaţă – o activitate cu care să îşi ocupe timpul liber şi să-şi folosească mintea. Această activitate se alege în funcţie de condiţia fizică, de sănătate şi de nevoile sale.
• Persoanele în vârstă merită respect şi consideraţie pentru a-şi păstra deminitatea – a fi în preajma persoanelor bolnave reprezintă un subiect delicat – acestea sunt obligate să renunţe la independenţa lor şi să se bazeze pe un îngrijitor.
• Propuneţi-i persoanei dragi să facă exerciţii fizice – făcute cu regularitate, acestea îi vor îmbunătăţi dispoziţia.
• Dacă persoana dragă este bolnavă – asiguraţi-i îngrijire medicală şi confort.

Soarele – motorul vieții

Soarele este cea mai apropiată stea de Pământ și, totodată, cel mai mare obiect din Sistemul Solar. De-a lungul diametrului său ar putea fi înșirate 109 planete Pământ, în timp ce în interior ar încăpea 1.300.000. Unui avion de pasageri, la viteza de croazieră de 900 de kilometri pe oră, i-ar fi necesare 202 zile pentru a face un ocol complet al Soarelui. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost fascinați de Soare și de aspectul său aparent divin, acesta fiind în centrul religiilor celor mai multe dintre vechile civilizații. Maiașii îl numeau Kinich Ahau, pentru civilizația din Valea Indusului era Surya, în Egiptul antic era cunoscut ca Ra, în timp ce pentru daci era Dzio.

Astăzi, însă, oamenii de știință știu că Soarele este una dintre miliardele de alte stele care formează galaxia Calea Lactee. Situat la o distanță de aproximativ 27.000 de ani-lumină de centrul galaxiei, Soarele, împreună cu întreg Sistemul Solar, completează o orbită în jurul centrului galactic într-o perioadă cuprinsă între 220 și 250 de milioane de ani. Deci, în urmă cu un an galactic, pe planeta noastră apăreau primii dinozauri. În 1610, Galileo Galilei își îndrepta micul telescop spre Soare și observa petele solare. De atunci, telescoapele s-au îmbunătățit considerabil, iar în ziua de azi cercetătorii utilizează instrumente special construite pentru observații solare. De asemenea, oamenii de știință îl țin sub observație și din spațiu, o flotă de telescoape spațiale fiind ațintite asupra Soarelui în fiecare moment. Toate acestea i-au ajutat pe astronomi să afle extrem de multe informații despre Soare.

Nu este cea mai strălucitoare stea

Văzut de pe Pământ, Soarele este extrem de strălucitor. Este atât de strălucitor încât, chiar și de la o distanță de 150 de milioane de kilometri, poate fi foarte dăunător pentru ochiul uman. În timpul zilei, Soarele este atât de strălucitor încât celelalte obiecte cerești devin, dacă nu imposibil, atunci destul de greu de observat. Soarele este de aproximativ  400 de mii de ori mai strălucitor decât Luna plină,  cel mai strălucitor obiect de pe cerul nocturn.

Soarele nu este, însă, cea mai strălucitoare stea din Galaxie. Pare așa, deoarece este foarte aproape de Pământ în comparație cu celelalte, dar strălucirea sa pălește pe lângă cea a altor stele. Rigil Kentaurus, una dintre cele trei componente ale stelei triple Alpha Centauri, cea mai apropiată de Soare, este de 1,5 ori mai strălucitoare. Sunt, însă, stele mai strălucitoare decât Rigil Kentaurus. Mult mai strălucitoare.

Steaua Pistol, spre exemplu, este de aproximativ trei milioane de ori mai strălucitoare decât Soarele. Dar există stele chiar și mai strălucitoare. Eta Carinae, este un sistem stelar cu o strălucire de cinci milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Coroana solară este mai fierbinte decât suprafața

Astronomii estimează că în miezul Soarelui temperatura ajunge la 15 milioane de grade Celsius, destul ca hidrogenul să fuzioneze și să formeze heliu. Temperatura scade pe măsură ce crește distanța față de miez, astfel că la suprafață Soarele nu are „decât” o temperatură de aproximativ 5.500 de grade Celsius. Dincolo de suprafață, apare o problemă. Temperatura, în loc să scadă, așa cum ne-am aștepta, crește. Astfel că în coroană, ultimul strat al atmosferei solare, temperatura este de un milion de grade Celsius.

Cauza acestei temperaturi extreme a coroanei solare a rămas mult timp un mister. Acum, însă, noi dovezi observaționale  arată că responsabilă de acest ciudat fenomen ar fi multitudinea de minierupții care au loc la suprafață. Chiar dacă acestea sunt extrem de mici, prin comparție cu o erupție solară puternică, numărul lor mare (milioane în fiecare secundă) eliberează în coroană o cantitate enormă de căldură.„În ciuda faptului că sunt minuscule în comparație cu cele obișnuite, fiecare eliberează cam aceeași energie ca o bombă cu hidrogen de zece megatone. Milioane de aceste nanoerupții au loc în fiecare secundă pe Soare și, împreună, încălzesc coroana”, spune Jim Klimchuk, astronom la Goddard Space Flight Center în Greenbelt, Maryland, specializat în studiul Soarelui.

Soarele este o stea obișnuită, din secvența principală, în nucleul căreia hidrogenul este convertit în heliu prin procesul de fuziune nucleară, la fel ca și cele mai multe stele din Univers. Și totuși, Soarele este o stea specială. Este, până în prezent, singura în jurul căreia știm sigur că există o planetă pe care există viață.

Bătrânul Nistru

În fiecare an, în ultima zi de duminică a lunii mai, conform Hotărîrii Parlamentului, în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Nistrului. Fluviul Nistru – principala arteră acvatică a Republicii Moldova, joacă un rol vital în aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă, în asigurarea necesităţilor agriculturii, industriei şi, în general, în dezvoltarea durabilă a ţării. Concomitent, fluviul Nistru reprezintă sursa principală de aprovizionare cu apă potabilă a unor localităţi ale Ucrainei, inclusiv a regiunii Odesa, sursa ce determină existenţa unor zone umede de importanţă internaţională, precum şi starea ecosistemului Mării Negre. Nistru este cel mai mare după debit şi cel mai frumos corp de apă al Moldovei. Dar, datorită activităţii nechibzuite a omului, această arteră acvatică se confruntă cu cele mai grele, şi, probabil, cele mai tragice timpuri.

Din Carpați și până la Marea Neagră, Nistru curge când mai lin, când mai zbuciumat și joacă un rol vital în aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă, dar și în asigurarea producției agricole și industriale. De ziua națională a fluviului, vă prezint 10 curiozități .

1. În vechime râul Nistru era numit Tiras.
2. Râul are o lungime totală de 1.362 km.
3. Pe teritoriul Moldovei fluviul se întinde pe 660 de km.
4. Nistrul este cel mai mare râu din țară.
5. Acesta are 25 de afluenți.
6. Pe parcursul iernii, gheața de pe Nistru poate depăși grosimea de 20 de cm.
7. Pe Nistru au fost construite 4 cetăți: Soroca, Hotin, Tighina și Cetatea Albă.
8. Râul Nistru izvorăşte din Carpaţii Ucraineni, la peste 700 de metri deasupra nivelului mării.
9. Nistrul reprezintă sursa principală de aprovizionare cu apă potabilă pentru mai multe localități din Moldova și Ucraina.
10. Fluviul afectează direct starea ecosistemului Mării Negre.

Apa nu are granițe. Aproximativ 10 milioane de persoane din mai multe țări
consumă apă din rîul Nistru. Apa are calitate inferioară, iar noi trebuie să ne unim
eforturile pentru a o îmbunătăți.
Protejaţi natura! Protejaţi-vă viaţa!

Tricolorul țării mele

Drapelul de Stat al Republicii Moldova – Tricolorul – este simbolul oficial al Republicii Moldova. El simbolizează trecutul, prezentul şi viitorul statului moldovenesc, reflectă principiile lui democratice, tradiţia istorică a poporului moldovenesc, egalitatea în drepturi, prietenia şi solidaritatea tuturor cetăţenilor republicii. Drapelul de Stat al Republicii Moldova, tricolorul, îmbină vechiul însemn al Principatului Moldovei, capul heraldic de bour, cu cele trei culori ale drapelului României care, asemănător celor ale Andorrei și Ciadului deasemenea tricolore albastru-galben-roșu, pare a fi fost parțial inspirat din drapelul Franței. Drapelul Republicii Moldova diferă de cel românesc prin proporția dintre lățime și lungime (1:2, al Republicii Moldova față de 2:3 al României), prin nuanța albastrului (cobalt în România) și prin prezența stemei Republicii Moldova pe culoarea galben. Drapele moldovenești au existat, cu certitudine, încă din timpul lui Bogdan, voievod al Moldovei, care în frunte cu steagurile sale și ale oștilor boierești a învins la 1359 oastea regelui Ungariei Ludovic de Anjou. Sub domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504), toate cele 24 ținuturi ale principatului Moldovei aveau, pe lângă drapelul domnesc, steagurile lor. Imaginea celui mai vechi steag moldovenesc datează din anul 1467. Diferite izvoare istorice atestă că în sec. XV-XIX erau cunoscute mai multe drapele cu cromatică roșie, albastră, galbenă, adică culorile care au devenit naționale în sec. XIX

Călăreț purtător de steag moldovenesc, astfel cum este înfățișat în Chronica Hungarorum, în Bătălia de la Baia, 1467

Steagul moldovenesc la bătălia de la Obertyn. 1531

Stema de Stat a Republicii Moldova

Stema de Stat a Republicii Moldova reprezintă un scut tăiat pe orizontală avînd în partea superioară cromatică roşie, în cea inferioară – albastră, încărcat cu capul de bour avînd între coarne o stea cu opt raze. Capul de bour este flancat în dreapta de o roză cu cinci petale, iar în stînga de o semilună conturnată. Toate elementele reprezentate în scut sînt de aur (galbene). Scutul este plasat pe pieptul unei acvile naturale purtînd în cioc o cruce de aur (acvila crucială) şi ţinînd în gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în stînga un sceptru de aur.

Poezii de Alexei Mateevic

Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova.

Viața –

Frumoasă nestatornicie,
Viaţă, pentru ce-mi eşti dată?
Mintea-mi tace, simţul ştie:
Viaţa-i pentru viaţă dată.
Frumoase-s toate-n lumea mare,
Căci ziditoru-n ea s-ascunde
Dar prin simţiri şi prin cântare
Lumina feţei Lui pătrunde.
Pe Dânsul a-L afla-n zidire
Ca-n carte voia a-i citi
Aceasta-i a vieţii menire:
În Dumnezeu a vieţui.

Atunci când soarele apune

Atunci când soarele apune
Şi zarea arde-nflăcărată,
Atuncea inima îmi spune
Durerea ei nemângâiată.
Şi tot mă-nşel şi trag nădejde,
Că nu-i departe alinarea,
Dar mintea mea mă amăgeşte
Şi tot mai tare mă munceşte.

Nădejde nu găseşti în lume
Şi n-ai de ce nici să o caţi:
Ea numa-n suflete trăieşte
Şi doruri-n inimă trezeşte

Seara de vară

În cer albastru, răzleţiţi
Se plimbă nouri auriţi;
Pădurea învelită-n ceaţă
Se scaldă-n marea de roşaţă
Din asfinţit. Şi la răcoare
Se pleacă spicu-n dormitare,
in codri, — mare, înfocată –
S-arată luna. Şi deodată
S-aprinde-a stelelor lucire.
Domneşte pace, liniştire…
În suflet tainicele strune
Îmi cântă sfânta rugăciune.