Aventura Abecedarului

În 1970 apare Abecedarul, la editura Lumina – poeziile fiind scrise de Grigore Vieru, proza de Spiridon Vangheli, ilustrațiile aparținându-i pictorului Igor Vieru. În 1980 apare abecedarul pentru preșcolari Albinuța, ilustrat de pictorul Lică Sainciuc. Despre dificultatea elaborării unui abecedar spunea poetul mai târziu că „a scrie un abecedar nu e o treabă ușoară. E ca și cum ți‑ar lega cineva picioarele și tu trebuie să mergi, ba încă și să alergi. De ce cu picioarele legate? Fiindcă nu ai litere. Ele se învață doar pe rând, una câte una. Cu patru, cu cinci litere (numai cele învă­țate) trebuie să faci o poezie, o poves­tioară! Și nu așa, ci una care să‑i placă copilului…” Despre prietenia care s-a legat între Grigore Vieru și prozatorul Spiridon Vangheli spunea cineva că ar compara-o cu aceea dintre Eminescu și Ion Creangă: „Peste un veac de poezie istoria se repetă. O frumoasă prietenie de creaţie în secolul IX dintre un poet şi un povestitor şi o altă prietenie dintre poetul Grigore Vieru şi povestitorul Spiridon Vangheli la sfârşit de secol XX şi început de secol XXI”. În această aventură totuși, este impresionant cum, cu toate restricțiile, poeziile nu sunt doar rime goale, ci exprimă cu adevărat trăirile izvorâte din sufletul poetului. Povestește mai departe Spiridon Vangheli, cum după o noapte de nesomn, poetul nu-și putea găsi liniștea, a încercat să se odihnească, dar nimic:

„Să fi trecut vreo 15 minute, nu mai mult. Uşa se deschide şi iese Grigore din întunericul cabinetului. Nu mai era cel de odinioară, scuturase oboseala şi zâmbea tainic. M-a rugat să-i dau repede o foaie de hârtie. Aşa s–a născut minunata poezie pe care de atâţia ani o ştiu toţi copiii acestui pământ: «Pe ramul verde tace/ O pasăre măiastră,/ Cu drag şi cu mirare/ Ascultă limba noastră./ De-ar spune şi cuvinte,/ Când la fereastră cântă,/ Ea le-ar lua, ştiu bine,/ Din limba noastră sfântă» (Frumoasă–i limba noastră). Cam în duhul acesta a fost scris întreg Abecedarul.”

Reclame

Dezvăluiri despre Holocaust

Holocaustul este considerat cel mai mare genocid al tuturor timpurilor. Se estimează că, într-un deceniu, au fost omorâţi în jur de 11 milioane de oameni. Jumătate dintre ei erau evrei. Programul de exterminare a evreilor a fost plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler. Cei mai mulţi oameni au fost ucişi în septembrie 1941, lângă Kiev. În doar două zile au fost omorâţi mai bine de 33.000 de evrei. Aceştia au fost împuşcaţi de trupele germane.
„Noaptea geamurilor sparte”  – a avut loc în 1938, când naziştii au atacat comunităţile evreieşti din Germania şi Austria. Naziştii au distrus atunci mai bine de 1.000 de sinagogi, atacând inclusiv spitalele, şcolile, casele şi cimitirele evreieşti. 30.000 de evrei au fost arestaţi în noaptea respectivă.
Majoritatea prizonierilor erau transportaţi spre taberele de muncă sau de exterminare cu ajutorul vagoanelor pentru animale. Acestea nu aveau hrană, apă, toaletă sau ventilaţie. Cel mai lung transport s-a întins pe 18 zile şi niciunul dintre prizonieri nu a supravieţuit.
Exterminarea în masă a evreilor și a altor “ținte” nedorite de către naziști in timpul celui de al Doilea Război Mondial este cunoscută sub numele de Holocaust. Acesta a devenit un simbol al răului.

 

10 ani îi simțim lipsa…

Se împlinesc zece ani de când am rămas fără marele poet al neamului Grigore Vieru. Cel mai renumit poet al generației sale s-a stins din viață la două zile după un tragic accident rutier. Ne-a lăsat ca amintire versurile care și astăzi sunt cântate și nu ne lasă să uităm despre copilărie, părinți, dar și de casa părintească. La sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, Grigore Vieru se află printre fruntașii Mișcării de Eliberare Națională. Versurile poetului au jucat un mare rol în deșteptarea conștiinței românilor basarabeni.

Grigore Vieru s-a născut în 14 februarie 1935 în satul Pererîta, raionul Briceni. Unul din idealurile transpus în versuri a fost și dorul de casa părintească.
Poetul nostru drag ar fi împlinit 84 de ani în ziua de 14 februarie 2019 dar el a plecat sus și ne veghează. Zi de zi, an de an, e tot mai departe, însă neuitat! Grigore Vieru este poetul începuturilor, ființă pământeană și nepământeană deopotrivă, umedă de roua lacrimilor vărsate de-a lungul veacurilor de românii basarabeni. Sursa poeziei lui Grigore Vieru este viața în toată complexitatea ei: copilăria, bucuria tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute. Pe 14 februarie aproape întreaga suflare basarabeană sărbătorește,  așa-zisa zi a îndrăgostiților, legată de numele unui călugăr, care nu se știe din care timp și spațiu a venit la noi de vreo câțiva ani. Încă de pe data de 13 februarie, școlile de toate nivelurile se pregătesc de această zi. Toți uită cu desăvârșire de Poetul care i-a crescut, i-a educat și i-a făcut oameni. Pentru că ziua lui Grigore Vieru este o zi a sufletului, fără iz de comunicare. Dacă l-am schimba pe așa-zisul sfânt Valentin cu poetul nostru, pe 14 februarie, businessul ar sta locului. Doar dacă vreo două-trei buchețele de flori vor apărea la bustul poetului sau la cimitir…

A sosit Crăciunul!

Crăciunul (25 decembrie – stil nou, 7 ianuarie– stil vechi) – este una din principalele sărbători domnești, care are și un important strat precreștin. Deoarece Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data nașterii lui Iisus primii creștini au ales datele de 25 decembrie sau 7 ianuarie ca moment al nașterii Fiului lui Dumnezeu, la baza cărora în lumea romană, germanică și orientală se celebrau diverse date de naștere ale zeilor păgîni. Astfel Crăciunul a însemnat începutul culturii creştineşti.  Sărbătorile din prejma solstițiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreștină. Ele sînt legate în mod indisolubil și de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă. Prin urmare, rădăcinile sărbătorii Crăciunului ajung pînă la arhaicele culte solare agrare. Ea face parte din cele 12 sărbători domnești (împărătești) ale Bisericilor bizantine. Sărbătoarea Nașterii Domnului a căpătat o popularitate deosebită, mai ales în Evul Mediu dezvoltat, odată cu răspîndirea creștinismului în toată Europa și nu numai. Asupra istoriei sărbătorii în cauză varsă lumină și denumirea ei – Crăciun. Sînt cunoscute multe explicații ale termenului Crăciun. Dintre toate mai convingătoare pare a fi cea care vine din străvechea moldovenească „creare”, ce înseamnă „naștere”. În multe localități de la noi, Crăciunul se sărbătorește pe  stil vechi, însă în ultimul timp împreună cu răspîndirea şi influenţa tradiţiilor din Vest, moldovenii au început să sărbătorească această sărbătoare şi pe stil nou, ghidîndu-se de principiul „sărbătorile adevărate nicidecum nu pot fi puţine”. Sărbătoarea Crăciunului este precedată de o perioadă de post, așa-numitul Post al Crăciunului. Postul durează şase săptămîni, 15 noiembrie − 24 decembrie pentru cei care sărbătoresc Crăciunul pe stil nou şi 24 noiembrie − 7 ianuarie pentru cei care sărbătoresc pe stil vechi, în timpul căruia este interzisă consumarea produselor din carne, ouă şi lapte. În acest post, creștinii ortodocşi consumă bucate tradiționale precum: borș gros, borş din legume cu fasole sau cartofi, geandră de mămăligă, bucate din cartofi, legume, murături, fasole, turte cu mac etc. Unul din obiceiurile principale ale Crăciunului este colindatul. În mod tradițional, obiceiul colindatului în Moldova este practicat numai de către băieți, flăcăi, care colindă în ziua de Crăciun. Prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, se vestește Nașterea Mîntuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții satului cu icoana Nașterii Domnului, binecuvîntîndu-se casele, gospodăriile și creștinii. Colindele de iarnă sînt texte rituale cîntate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea colindelor se pierde în negura istoriei. Evocînd momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, cetele de copii, purtînd cu ei o stea în centrul căreia e plasată icoana cu chipul pruncului Isus își încep majoritatea colindelor cu„Steaua sus răsare”. Pentru fiecare dintre noi, Craciunul reprezintă un moment deosebit. Este o sărbătoare care ne adună la casa părintească, langă cei dragi. În aceste momente privim viaţa altfel, îi vedem pe ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, ne deschidem sufletul mai uşor.

Pe urmele lui Mateevici

În anul 1888 –  16 martie (stil vechi) se naște la Căinari, fostul județ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin parțile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căușăni. 
1893 – Parinții se mută cu traiul in satul Zaim. Aici micul Alexei invață la școala primară și se familiarizează cu frumoasele povești si balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la țăranii de prin partea locului. 
1897 – Este inscris de părinți la școala teologică din Chișinău, pe care o termină (conform adeverinței de absolvire) in 1902, „cu privilegii”. 
1902-1910 – Iși urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoștință și se împrietenește cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeala (1880- 1940), care studia și el la seminar in aceiași perioadă. 
1906 – La 24 iunie, la numai 43 de ani, incetează din viața tatăl lui Alexei Mateevici. 
1907 – In primele numere ale ziarului „Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile „Țăranii”, „Eu cant”, „Țara”. Tot aici publică articolele „Sfântul Vasile – Anul Nou in obiceiurile moldovenilor basarabeni”  si „Din cântecele poporane ale Basarabiei”. 
1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolvește în 1914. In aceiași ani, după marturisirea unui coleg, „Mateevici traia ca intr-o beție a cititului”. Traduce mult din literatură rusă clasică și studiază trecutul istoric și cultural al poporului său. 
1910- 1911 Publică în „Chișineovschie eparhialinie vedomosti” (nr.45, 49, 52 din 1910 si nr.42 din 1911) studiul lingvistic „Momente ale influenței bisericești asupra originii si dezvoltării istorice a limbii moldovenești”, precum si articolele „Motive religioase in credințele și obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.9, 13, 14), „Bocetele funerare moldovenesti” (nr.38, 39, 40, 41).