bibliotecă

Ziua Limbilor Europene

Limba este o hartă a culturii. Ea ne învață de unde vin oamenii și încotro se îndreaptă. Iar atunci când avem nevoie, ne ajută să simţim in inima nopţii valorile speranţei, ardoarea vieţii, calea gloriei.

Ziua Limbilor Europene este  un eveniment care încurajează învățarea limbilor străine . În anul 2001,  a fost declarat  Anul European al limbilor vorbite de către Consiliul Europei . De atunci, în fiecare an, la 26 septembrie,  se sărbătorește Ziua Limbilor Europene, valorificând diversitatea lingvistică, plurilingvizmul, importanța învățării limbilor străine pe durata vieții,  sensibilizând existența și valoarea tuturor limbilor vorbite în Europa, încurajând învățarea lor.

În toată lumea sunt vorbite între 6000 și 7000 de limbi, dintre care aproximativ 225 sunt limbi europene, iar mai mult de jumătate din populația globului este bilingvă sau plurilingvă.

În această lume centrifugă, popoarele lumii,  aşa cum spune I. Druţă, tot mai des şi mai des se vor întâlni la o masă rotundă a viitorului. Ruşii îl vor lua cu ei pe Puşkinfrancezii pe Hugogermanii pe Goethe,  polonezii pe Copernic, ştiind totodată să bucure prin vervă şi ritm, ucrainenii îl vor lua pe Şevcenko, iar englezii, vor merge cu Shakespeare, cel care a valorificat resurse nebănuite ale limbii engleze penrtu a-i sublinia frumuseţea, muzicalitatea şi puterea.

bibliotecă

Valorăm atât câte limbi vorbim

 

teius5Ziua Europeană a Limbilor este un eveniment organizat anual la data de 26 septembrie, pentru a sărbători diversitatea lingvistică a unui continent care numără  peste – 200 de limbi europene, 24 de limbi oficiale ale UE, aproximativ 60 de limbi regionale și minoritare, dar și multe alte limbi vorbite de persoane provenind din alte regiuni ale lumii.

De ce se sărbătorește această zi

Este o ocazie de a:

  • reaminti varietatea limbilor vorbite în Europa,
  • promova diversitatea culturală și lingvistică,
  • încuraja învățarea limbilor străine la orice vârstă – cunoașterea mai multor limbi facilitează comunicarea cu alte persoane și accesul la locuri de muncă și contribuie la dezvoltarea întreprinderilor.