La mulți ani, Spiridon Vangheli

media_14342785202110840020170613_102821

Vangheli Spiridon (14.6.1932, Grinăuţi, Bălţi). Prozator, poet, traducător şi editor. Absolveşte şcoala primară din comuna natală. Clasele următoare le face în oraşul Bălţi şi în comuna Pelinia. Cărţile lui Spiridon Vangheli au fost traduse în zeci de limbi, iar Guguţă este îndrăgit de milioane de copii din China, Japonia, SUA, Finlanda, Italia . Printre cărţile semnate de scriitor sunt „Băieţelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguţă”, „Ministrul bunelului”, „Guguţă – căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboţel”, „Pantalonia, ţara năstruşnicilor”, „Copii în cătușile Siberiei” etc.
Nu poţi să scrii pentru cei mici, dacă eşti gol pe dinăuntru. Trebuie să ai copilul în suflet, să ştii să te înalţi la nivelul lui. Literatura pentru copii este o mare algebră în care trebuie să te apropii de pici şi să nu-i duci în eroare. Cartea trebuie să aibă acţiune, să fie captivantă şi să schimbe unghiurile de vedere. Ea trebuie să fie interesantă şi pentru cei mari. Eu nu hrănesc copiii cu rămăşiţele de la masa mea, eu le dau tot ce am mai bun, iar ei îmi răspund cu aceeaşi dragoste . (S. Vangheli)

Împreună cu picii de la Grădinița nr. 103 la cei 85 de ani, îi urăm sriitorului îndrăgit sănătate, cărți solicitate, numai bine.

Anunțuri

Chișinăul citește ,,Tunica portocalie”

Fiind unicul copil al unei familii de intelectuali de țară din Câmpia Sorocii, Lucreția Bârlădeanu a fost răsfățată de soartă, tot timpul a făcut ceea ce și-a dorit, ce a iubit. Dragostea de carte a prins-o de la părinți. De mică îi plăceau satul și oamenii lui- de aceea rar se întâmpla nuntă la care să nu stee  pe lângă mireasă și nici înmormântare la care să nu se țină de sicriu. Era la curent cu orice eveniment din sat. Pădurea de la Nistru…Câtă bucurie îi provocau escapadele spre acest tărâm! Asculta ciripitul păsărilor, fugea la izvor să bea apă pe săturate, culegea și gusta din pomușoarele dăruite de pădure.  Despre multe lucruri interesante au discutat elevii de la Școala profesională nr. 4, împreună cu autoarea cărții ,,Tunica portocalie”, carte care este propusă spre lectură în cadrul Programului – Chișinăul citește. Autoarea recunoaște că multe dintre textele scrise pornesc de la întâmplări petrecute în realitate, dar nu sunt o copie fidelă a ei. Lucreția Bârlădeanu este adepta scriiturii scurte și concise. Este conștientă că generația nouă de cititori, dar și cea mai experimentată, este prinsă într-o mulțime de activități, iar timpul dedicat lecturii devine tot mai puțin. Tinerii au confirmat faptul, că cartea se citește ușor, este interesantă. Cei care n- au împrumutat cartea, îi așteptăm.