bibliotecă

Luna Octombrie, Brumărel

Octombrie a ajuns  aproape de final, tăcut, uşor şi pe vârful piciorului.
Aducând multă culoare în peisaje, miros de crizanteme, ploaie şi lumină senină în asfinţit. Octombrie este mirosul de ceaţă, de recoltă bogată în legume, fructe, şi de frunze colorate în mii de culori. Asta îmi încălzeşte inima….Simplitatea e farmecul vieţii.

Octombrie este a zecea lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile.

Numele lunii octombrie (latinăOctober) vine de la cuvântul latinesc octo, opt, pentru că luna octombrie era a opta lună în calendarul roman.

Grecii numeau luna octombrie Pyanopsion. În România, luna octombrie, popular, se numește Brumărel. În această lună cad frunzele din copaci, țăranii se ocupă mai mult de treburile gospodăriei; acum se fac însămânțările de toamnă.

Tradiția populară spune că, dacă în luna octombrie este multă brumă sau zăpadă, frig sau ger, luna ianuarie va fi blândă și mai caldă. Dacă va ploua mult, în decembrie vântul va urma să bată puternic, dacă tună, iarna va fi ușoară, iar dacă este ceață multă, va fi zăpadă multă în decembrie. Dacă frunzele arborilor cad curând, anul următor va fi roditor, dacă nu, iarna va fi târzie, dar grea.

Toamna – de Octavian Goga

Val de brumă argintie Mi-a împodobit grădina.

Firelor de lămâiță Li se usucă rădăcina.

Peste creătet de dumbravă Norii suri iăi poartă plumbul.

Cu podoaba zdrențuită Tremură pe câmp porumbul.

Și cum de la miază-noapte Vine vântul fără milă,

De vifornița păgână Se-ndoiesc nuci bătrâni,

Plange-un pui de ciocârlie Sus pe cumpăna fântânii. 

bibliotecă

A sosit Crăciunul!

CRC_1027-serveteldecoupage-craciun-500x500Crăciunul (25 decembrie – stil nou, 7 ianuarie– stil vechi) – este una din principalele sărbători domnești, care are și un important strat precreștin. Deoarece Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data nașterii lui Iisus primii creștini au ales datele de 25 decembrie sau 7 ianuarie ca moment al nașterii Fiului lui Dumnezeu, la baza cărora în lumea romană, germanică și orientală se celebrau diverse date de naștere ale zeilor păgîni. Astfel Crăciunul a însemnat începutul culturii creştineşti.  Sărbătorile din prejma solstițiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreștină. Ele sînt legate în mod indisolubil și de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă. Prin urmare, rădăcinile sărbătorii Crăciunului ajung pînă la arhaicele culte solare agrare. Ea face parte din cele 12 sărbători domnești (împărătești) ale Bisericilor bizantine. Sărbătoarea Nașterii Domnului a căpătat o popularitate deosebită, mai ales în Evul Mediu dezvoltat, odată cu răspîndirea creștinismului în toată Europa și nu numai. Asupra istoriei sărbătorii în cauză varsă lumină și denumirea ei – Crăciun. скачанные файлыSînt cunoscute multe explicații ale termenului Crăciun. Dintre toate mai convingătoare pare a fi cea care vine din străvechea moldovenească „creare”, ce înseamnă „naștere”. În multe localități de la noi, Crăciunul se sărbătorește pe  stil vechi, însă în ultimul timp împreună cu răspîndirea şi influenţa tradiţiilor din Vest, moldovenii au început să sărbătorească această sărbătoare şi pe stil nou, ghidîndu-se de principiul „sărbătorile adevărate nicidecum nu pot fi puţine”. Sărbătoarea Crăciunului este precedată de o perioadă de post, așa-numitul Post al Crăciunului. Postul durează şase săptămîni, 15 noiembrie24 decembrie pentru cei care sărbătoresc Crăciunul pe stil nou şi 24 noiembrie − 7 ianuarie pentru cei care sărbătoresc pe stil vechi, în timpul căruia este interzisă consumarea produselor din carne, ouă şi lapte. În acest post, creștinii ortodocşi consumă bucate tradiționale precum: borș gros, borş din legume cu fasole sau cartofi, geandră de mămăligă, bucate din cartofi, legume, murături, fasole, turte cu mac etc. Unul din obiceiurile principale ale Crăciunului este colindatul. În mod tradițional, obiceiul colindatului în Moldova este practicat numai de către băieți, flăcăi, care colindă în ziua de Crăciun. Prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, se vestește Nașterea Mîntuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții satului cu icoana Nașterii Domnului, binecuvîntîndu-se casele, gospodăriile și creștinii. Colindele de iarnă sînt texte rituale cîntate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea colindelor se pierde în negura istoriei. Evocînd momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, cetele de copii, purtînd cu ei o stea în centrul căreia e plasată icoana cu chipul pruncului Isus își încep majoritatea colindelor cu„Steaua sus răsare”. Pentru fiecare dintre noi, Craciunul reprezintă un moment deosebit. Este o sărbătoare care ne adună la casa părintească, langă cei dragi. În aceste momente privim viaţa altfel, îi vedem pe ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, ne deschidem sufletul mai uşor.