bibliotecă

Mulți ani, Eugen Doga!

Eugen Doga s-a născut la data de 1 martie 1937 în satul Mocra din Transnistri. Eugen Doga a copilărit pe timp de război și foame, avînd o viață grea, tatăl său murind în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial. După absolvirea școlii din sat este admis la Școala de muzică „Ștefan Neaga” (1951-1955) din Chișinău. Urmează apoi Colegiul muzical la viloncel, avîndu-l profesor pe italianul Pablo Baccini. Acesta l-a atras pe muzician în calitate de violoncelist la Orchestra Radio, încă din perioada studenției (1957-1962). După ce a fost paralizat la mîna stîngă, Doga a înțeles că nu mai poate reveni la violoncel, axîndu-se mai mult pe compoziție. Prima piesă de compoziție proprie, ”Floare dalbă de livadă” (1957), Eugen Doga o scrie pentru colega sa de la televiziune Maria Bieșu într-o singură zi. Din acea zi, toată muzica scrisă de Doga, a fost scrisă fără schițe, direct în original. Domeniul în care se afirmă cu vigoare și care îi aduce notorietatea internațională este arta componistică. Debutează oficial în calitate de compozitor în anul 1963 cu un cvartet de coarde, pentru a se impune, pe măsura cuceririi altitudinii profesionale, prin multiple vocații și disponibilități. Este autor al unor lucrări valoroase în genul muzicii de estradă, de film și de scenă. În afară de preocuparea sa de cinema, este autor al mai multor compoziții originale (cîntece devenite șlagăre, lucrări camerale și balet)

Compozitorul Doga a fost prieten și coleg cu poetul Grigore Vieru, cu care au creat cele mai frumoase lucrări. Este semnificativă contribuția lui Doga la dezvoltarea filmului de animație din republică, realizînd coloana sonoră a peliculelor „Capra cu trei iezi”, „Maria Mirabela” , serialul „Guguță” ș.a. A semnat muzica pentru spectacolele: „Radu Ștefan, întîiul și ultimul”; „Pe un picior de plai”; „Ce frumoasă este viața”; „Păsările tinereții noastre”; „Sfînta sfintelor”; baletele „Luceafărul” și „Venancia” ș.a. În 1973, cu piesa sa ”Orașul meu” (Cîntec despre orașul meu), Eugen Doga a lansat-o ca interpretă de estradă pe Sofia Rotaru. Alături de Sofia Rotaru – Anastasia Lazariuc și Nadejda Cepraga s-au lansat în cariera sa cu peisele scrise de Doga.

Compozitorul trăiește mai mult izolat, iubește adevărul și totdeauna spune ceea ce crede, fără frică sau cuvinte murdare. Eugen Doga este un om de arta adevărat, care s-a dedicat muzicii în totalitate. Sănătate, realizări frumoase!

bibliotecă

La mulți ani, Spiridon Vangheli

media_14342785202110840020170613_102821

Vangheli Spiridon (14.6.1932, Grinăuţi, Bălţi). Prozator, poet, traducător şi editor. Absolveşte şcoala primară din comuna natală. Clasele următoare le face în oraşul Bălţi şi în comuna Pelinia. Cărţile lui Spiridon Vangheli au fost traduse în zeci de limbi, iar Guguţă este îndrăgit de milioane de copii din China, Japonia, SUA, Finlanda, Italia . Printre cărţile semnate de scriitor sunt „Băieţelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguţă”, „Ministrul bunelului”, „Guguţă – căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboţel”, „Pantalonia, ţara năstruşnicilor”, „Copii în cătușile Siberiei” etc.
Nu poţi să scrii pentru cei mici, dacă eşti gol pe dinăuntru. Trebuie să ai copilul în suflet, să ştii să te înalţi la nivelul lui. Literatura pentru copii este o mare algebră în care trebuie să te apropii de pici şi să nu-i duci în eroare. Cartea trebuie să aibă acţiune, să fie captivantă şi să schimbe unghiurile de vedere. Ea trebuie să fie interesantă şi pentru cei mari. Eu nu hrănesc copiii cu rămăşiţele de la masa mea, eu le dau tot ce am mai bun, iar ei îmi răspund cu aceeaşi dragoste . (S. Vangheli)

Împreună cu picii de la Grădinița nr. 103 la cei 85 de ani, îi urăm sriitorului îndrăgit sănătate, cărți solicitate, numai bine.

bibliotecă

Orfeul neamului românesc

images

 Eugen Doga, este un renumit compozitor moldovean, autorul muzicii mai multor filme, romanțe, piese instrumentale, autorul unei simfonii, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei din 1992.

La 1 martie 1937, în casa lui Dumitru și Elizaveta Doga, în satul Mocra, raionul Râbnița,  s-a născut viitorul compozitor moldovean Eugen Doga.

Eugen Doga a copilărit pe timp de război și foame, având o viață grea, tatăl său murind în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial. După absolvirea școlii din sat este admis la Școala de muzică „Ștefan Neaga(1951-1955) din Chișinău. Urmează apoi Colegiul muzical la viloncel, avându-l profesor pe italianul Pablo Baccini. Acesta l-a atras pe muzician în calitate de violoncelist la Orchestra Radio, încă din perioada studenției (1957-1962).

După ce a fost paralizat la mâna stângă, Doga a înțeles că nu mai poate reveni la violoncel, axându-se mai mult pe compoziție. Prima piesă de compoziție proprie, ”Floare dalbă de livadă” (1957), Eugen Doga o scrie pentru colega sa de la televiziune Maria Bieșu într-o singură zi. Din acea zi, toată muzica scrisă de Doga, a fost scrisă fără schițe, direct în original. La 26 august 2008, lui Eugeniu Doga i s-a decernat Premiul de Stat al Republicii Moldova pe anul 2008 și titlul de „Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea artei muzicale naționale și universale.

Astăzi, compozitorul este nevoit să facă naveta Chișinău-Moscova, unde scrie muzică pentru filme și are specacole grandioase. Eugen Doga este un om căruia îi place munca, mișcarea și acțiunea, om care petrece mai tot timpul în fața pianului. Compozitorul trăiește mai mult izolat, iubește adevărul și totdeauna spune ceea ce crede, fără frică sau cuvinte murdare. Eugen Doga este un om de arta adevărat, care s-a dedicat muzicii în totalitate.

La mulți ani!