Se împlinesc zece ani de când am rămas fără marele poet al neamului Grigore Vieru. Cel mai renumit poet al generației sale s-a stins din viață la două zile după un tragic accident rutier. Ne-a lăsat ca amintire versurile care și astăzi sunt cântate și nu ne lasă să uităm despre copilărie, părinți, dar și de casa părintească. La sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, Grigore Vieru se află printre fruntașii Mișcării de Eliberare Națională. Versurile poetului au jucat un mare rol în deșteptarea conștiinței românilor basarabeni.
Grigore Vieru s-a născut în 14 februarie 1935 în satul Pererîta, raionul Briceni. Unul din idealurile transpus în versuri a fost și dorul de casa părintească.
Poetul nostru drag ar fi împlinit 84 de ani în ziua de 14 februarie 2019 dar el a plecat sus și ne veghează. Zi de zi, an de an, e tot mai departe, însă neuitat! Grigore Vieru este poetul începuturilor, ființă pământeană și nepământeană deopotrivă, umedă de roua lacrimilor vărsate de-a lungul veacurilor de românii basarabeni. Sursa poeziei lui Grigore Vieru este viața în toată complexitatea ei: copilăria, bucuria tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute. Pe 14 februarie aproape întreaga suflare basarabeană sărbătorește, așa-zisa zi a îndrăgostiților, legată de numele unui călugăr, care nu se știe din care timp și spațiu a venit la noi de vreo câțiva ani. Încă de pe data de 13 februarie, școlile de toate nivelurile se pregătesc de această zi. Toți uită cu desăvârșire de Poetul care i-a crescut, i-a educat și i-a făcut oameni. Pentru că ziua lui Grigore Vieru este o zi a sufletului, fără iz de comunicare. Dacă l-am schimba pe așa-zisul sfânt Valentin cu poetul nostru, pe 14 februarie, businessul ar sta locului. Doar dacă vreo două-trei buchețele de flori vor apărea la bustul poetului sau la cimitir…
Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale . Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fiii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi deaceea merită cununa recunoştinţei noastre. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mîndrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii mîngîindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
Biblioteca Codru 