bibliotecă

Dragobete

Dragobetele este o sărbătoare veche, având ca origine mitul despre iubire. Își are rădăcinile în tradițiile dacice, bazându-se pe credința într-un zeu al dragostei, a cărui cinstire marca simbolic venirea primăverii. Este o sărbătoare, redescoperită relativ recent și popularizată pentru a fi o alternativă Sfântului Valentin, însă informaţiile păstrate până astăzi despre Dragobete sunt puţine, împrăştiate și oarecum, controversate.

Origini și etimologie

Dragobetele (care mai era numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor) era un zeu tânăr al dacilor, care era sărbătorit în Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania și Moldova. Dragobetele poate fi identificat cu Amor (sau Cupidon) – zeul dragostei. În unele tradiţii este numit Cap de primăvară, Cap de vară, fiu al Babei Dochia sau cumnat al eroului vegetaţional Lăzărică. Însă, spre deosebire de poznașul Cupidon, cu săgețile lui, Dragobetele nostru este un simbol al masculinității, al iubirii mature, un fel de Făt-Frumos care cucerește inimi. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se diverse explicații pentru originea sa. Unele teorii spun că cuvântul Dragobete provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”(din limba slavă), iar etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală al Moldovei consideră că majoritatea denumirilor legate de Dragobete provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 24 februarie. Alți specialiști consideră că denumirea provine de la cuvintele dacice „trago” – țap și „pede” – picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete.

Pe ce dată sărbătorim Dragobetele

În satele românești, până la jumătatea secolului al XX-lea, Dragobete era sărbătorit pe 24 şi 28 februarie sau pe 1 şi 25 martie, sărbătoarea simboliza venirea primăverii, ziua când natura se trezeşte, când ursul iese din bârlog, iar păsările încep a căuta unde să-și facă cuiburi. Dragobetele tradițional se sărbătorește pe 24 februarie, însă specialiștii în folclor și etnografie susțin că sărbătoarea se află „în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară. De aceea, mulți spun că luna martie sta sub semnul Dragobetelui și este strict legată de Mărțișor.

Dragobetele reprezintă o sărbătoare populară, celebrată pe 24 februarie.

Tradiții și obiceiuri

După modelul păsărilor, fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a avea parte de dragoste pe parcursul întregului an. Dacă timpul era favorabil, fetele şi flăcăii, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Dragobetele a fost întotdeauna un prilej pentru comunitate de a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. Tot în această zi, fetele strângeau ultimele rămăşiţe de zăpadă (numită zăpada zânelor), iar apa topită din ea era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.

activităţi · bibliotecă · Păsări

Ziua lui Dragobete

Zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.

Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă. Dragobetele îngemănează în esenţă sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti căci începe Postul Sfânt al Paştelui.

În vremuri de demult (în anumite zone chiar şi astăzi!), în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase, cuvincioase obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii.

Culesul florilor se continua cu voie bună şi cântece, cu un fel de joc numit “zburătorit”. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc şi sărutul considerat echivalent al logodnei şi al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunţată comunităţii satului şi membrilor familiei.

Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră. Conform anumitor tradiţii din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an. Acest obicei a dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe “Dragobetele săruta fetele !”.

Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar şi păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările îşi aleg perechea pe viaţă şi se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârşit de iarnă şi început de primăvară, Dragobete oficia nunţirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi. În rostul împerecherii păsărilor nu ai voie să intervii, se crede…

În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăţi magice în iubire şi în descântecele de iubire, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele îşi clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase şi atrăgătoare ca şi zânele.

Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma