Primăvara cu miros de vers

55ddf-dscn3496Ziua Mondială a Poeziei, este declarată de UNESCO în 1999.Scopul acestei sărbători culturale este acela de a promova și a susține citirea, scrierea, publicarea și predarea poeziei la nivelul întregii lumi. Pe lângă încântarea de a descoperi lumea și emoțiile prin intermediul metaforelor și a tuturor figurilor de stil utlilizate din plin de această formă de artă, poezia are asupra noastră numeroase efecte mai puțin cunoscute. S-a demonstrat științific faptul că citirea poeziilor ne bucură la fel de mult ca ascultatul muzicii. De asemenea, poezia stimulează regiunile creierului care au legătură cu memoria, iar acestea au fost mai active în timp ce subiecții citeau poezii decât atunci când citeau orice altceva. Tot poeziile sunt cele care ne fac să reflectăm mai mult asupra noastră, ajutându-ne uneori să „găsim calea”.

Poezia este, elixirul tinereții,
piedica in calea batrâneții,
un motiv de fericire
si undelemn de nemurire.

Reclame