Familia, izvor de iubire și respect

ziua-familiei--demografie-md_53643200Familia este mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o altă familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă. Cu condiţia ca în familie să existe comunicare, respect şi iubire.
Există „reţete” ale fericirii în familie? Ce importanţă are comunicarea între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între bunici şi copii, între fraţi? Ce factori distrug armonia unei familii?  Unii dintre cei mai importanţi factori care menţin familia unită sunt stima şi iubirea reciprocă, dorinţa partenerilor de a duce o viaţă comună, implicarea acestora în creşterea şi educarea copiilor, comunicarea autentică între membrii familiei, existenţa unei locuinţe proprii şi a unor venituri satisfăcătoare. O familie armonioasă are un mod de viaţă echilibrat datorită deschiderii şi dorinţei membrilor ei de a-şi îndeplini în mod complet rolurile în cadrul familiei. Cu alte cuvinte, armonia familială este produsul unei relaţii bazate pe încredere, respect şi iubire între soţ şi soţie, părinţi şi copii, părinţi şi bunici, bunici şi copii. Despre aceste lucruri am discutat împreună cu Platon Natalia, lector la Centrul Internațional „La Strada”, în cadrul seminarului „Relații armonioase în familie”. Au fost prezenți copii de la Gimnaziul nr. 49 și Școala Profesională nr. 4.

Reclame