bibliotecă

18Mai-Ziua Internaţională a Muzeelor şi Noaptea Europeană a Muzeelor


În fiecare an, la 18 mai, este sărbătorită Ziua internaţională a muzeelor, ce are ca obiectiv promovarea şi aducerea la cunoştinţa publicului a rolului acestor instituţii de cultură în dezvoltarea societăţii

Această zi este, totodată, un eveniment menit să întemeieze şi să consolideze relaţiile de cooperare dintre muzee, specialiştii acestora şi public. Muzeele au un potenţial unic în abordarea diferitelor culturi, constituindu-se într-un loc predilect pentru înţelegerea lor aprofundată, într-o manieră interdisciplinară, dar şi în ceea ce priveşte sensibilizarea oamenilor iubitori de cultură din întreaga lume.

Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) a organizat, în 1951, o reuniune numită „Cruciada pentru Muzee”. Reuniunea a avut ca subiect muzeele şi educaţia iar ideea instituirii unei Zilei internaţionale a muzeelor a pornit de la accesibilitatea instituţiei muzeale. În 1977, ICOM a stabilit data de 18 mai drept Ziua internaţională a muzeelor. Organizate la 18 mai sau în jurul acestei date, evenimentele şi activităţile planificate pentru a sărbători Ziua internaţională a muzeelor pot dura o zi, un weekend sau o săptămână întreagă. În întreaga lume, tot mai multe muzee participă la Ziua internaţională a muzeelor.

Cuvântul „muzeu” provine din latinescul museum (la plural musea), care la rândul său a fost preluat din greaca veche, mouseion, semnificând un loc sau un templu dedicat muzelor, divinități patronatoare a artelor și literelor în Grecia Antică. Ca atare, mouseion era, pentru grecii antici, o clădire special dedicată studiului și creației. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s