bibliotecă

27 martie 1918 – Ziua Unirii Basarabiei cu România


În urmă cu 103 ani, Basarabia s-a unit cu România pe 27 martie. La Sfatului Țării din Chișinău, în ședința din 27 martie 1918, rezoluția Blocului Moldovenesc a fost citită și votată declarația de Unire.
Sub conducerea lui Ion Inculeț și beneficiind de un curent prounionist, Sfatul Țării votează Unirea cu România cu 86 de voturi pro, 3 împotrivă și 36 de abțineri. Condițiile pentru înfăptuirea Unirii constau în efectuarea unei reforme agrare și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.

„Poporul românesc n-a venit în Basarabia din afară, el aici s-a născut, aici a fost acel cazan unde au fiert și s-au topit toate acele elemente, din care s-a născut poporul român. Noi nu avem unde ne duce și pe noi nimeni nu ne poate alunga din casa noastră”, spunea Constantin Stere în 1918.

Condițiile unirii, puse de majoritatea românească, menționate în declarația specifică a Sfatului Țării, au fost următoarele:

  1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, după nevoile și cererile norodului; aceste hotărâri se vor recunoaște de guvernul român;
  2. Basarabia avea să-și păstreze autonomia provincială, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot universal, egal, direct și secret;
  3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
  4. Recrutarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale;
  5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate de parlamentul român numai cu acordul reprezentanților locali;
  6. Drepturile minorităților din Basarabia urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
  7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării;
  8. Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de reprezentanți proporțional cu populația regiunii;
  9. Toate alegerile din Basarabia aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
  10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin constituție;
  11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerii din urmă sunt amnistiate.
Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu România

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918
bibliotecă

Ziua internațională a poeziei-21Martie

Ziua internațională a poeziei este marcată anual la 21 martie, ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO în 1999.

„Ziua internaţională a poeziei” are ca scop principal susținerea creaţiei poetice, stabilirea unui dialog între poezie şi alte genuri ale creaţiei, editarea şi promovarea poeziei ca artă a sensibilității și frumosului interior. Poezia trebuie promovată în mass-media, astfel încât această formă de artă să nu mai fie considerată învechită, ci să fie văzută ca un mijloc de afirmare a identității unei societăți.

Poezia este limbajul celor ce nu şi-au pierdut definitiv inima. De asemenea este un testament în versuri, fără timbre fiscale, este arta de a pune în mişcare imaginaţia noastră cu ajutorul cuvintelor, iar cuvintele fiind ciripitul inimii. Poezia este o conspiraţie a ideilor, contra tuturor conspiraţiilor și a legităților fixe. Poezia este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte, a culminației lăuntrice. Poezia este căsătoria realităţii cu idealul, în sufletul poetului. Poezia este arta de a face să intre marea într-un pahar, viața într-un vers și durearea într-o rimă

Grigore Vieru susține ”Nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii.”

activităţi

Alecu Russo-202 ani de la naștere

Alecu Russo (n. 17 martie1819, Chișinău, Imperiul Rus – d. 5 februarie1859, Iași, Principatele Unite) a fost poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român

Alecu Russo - Foto01.JPG

Opera literară

  • Cântarea României (1850).
  • Amintiri.
  • Iașii și locuitorii lui în 1840.
  • Palatul lui Duca Vodă.
  • Decebal și Ștefan cel Mare.
  • Piatra Teiului.
  • Stânca Corbului.

Cronologie

  • 17 martie 1819 – Se naște Alecu Russo (numele vechi este Rusul sau Rusu), fiul lui Iancu Rusu, proprietar de pământuri într-un sat pe valea Răutului , în Basarabia, Prodăneștii Vechi.
  • 1829 – Este trimis de către tatăl său (mama îi murise în acest an în urma epidemiei de holeră) în Elveția, la Institutul lui François Naville de la Vernier, unde învață limbile franceză și germană.
  • 1836 – Tânărul Russo scrie poemele La mort d’Alibaud și Epitaphe d’Alibaud în limba franceză. Louis Alibaud fusese un tânăr care a întreprins un atentat împotriva regelui Ludovic Filip, dar, nereușind, a fost condamnat la moarte. De pe acum, Russo se dovedește un revoltat, cu un deosebit simț al dreptății și al egalității, un liberal în gândire, fiind, mai apoi, ideologul mișcării revoluționare de la 1848 din Moldova.
  • 1839 – Se întoarce în Moldova, probabil la moșia de la Negrișoasa, în ținutul Bistriței, unde tatăl său arendase niște pământuri. Împreună cu Alecsandri întreprind o călătorie în ținuturile Neamțului, intrând în contact cu frumusețea folclorului, cu peisajul românesc. Acestea toate, călătorii și impresii, vor deveni material etnopsihologic pentru celebra Piatra Teiului.
  • 1840 – Se stabilește la Iași, în urma unor dezacorduri cu familia. Impresionat de locuri și de locuitori, Alecu Russo scrie Iașii și locuitorii lui la 1848 (în franceză).
    • Scrie Studie naționale, lucrare apărută postum sub îngrijirea lui V. Alecsandri.
  • 1841 – Domnitorul Mihail Sturdza îi încredințează un post de funcționar la Tribunalul districtual de la Piatra Neamț.
  • 1845 – Alecu Russo scrie piesele Băcălia ambițioasă și Jicnicerul Vadră sau Provincialul la Teatrul Național.
    • La Mânjina, moșia lui C. Negri, face cunoștință cu mai mulți intelectuali progresiști munteni, printre care și Nicolae Bălcescu.
  • 1846 – Se reprezintă la Iași Băcălia ambițioasă și, apoi, Jicnicerul Vadră.
    • Apare în Albina Românească articolul Critica criticii, un studiu programatic în spiritul Introducțiunii de la Dacia literară.
    • În urma reprezentării comediei Jicnicerul Vadră, Alecu Russo este surghiunit la Mănăstirea Soveja; scrie jurnalul Soveja. Ziarul unui exilat politic la 1846, publicat postum de Al. Odobescu.
  • 1847 – Scrie articolele Poezia populară și Decebal și Ștefan cel Mare, publicate postum în Foaia societății pentru literatură și cultură română din Bucovina.
    • După încercarea lui Negruzzi din 1840, Poezia populară devine o operă fundamentală de cercetare a folclorului.
  • 1848 – Participă la mișcarea revoluționară din Moldova alături de V. Alecsandri; în urma eșecului acesteia, Russo pribegește mai întâi în Ardeal, pentru ca apoi să se stabilească la Paris.
  • 1850 – Apare în România Viitoare, revistă politică a românilor exilați la Paris, Cântarea României (versiune franceză): „Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tânguirea intitulată «Cântarea României» … E o scurtă ochire asupra trecutului țării, în toată vitejia și durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic împotriva ticăloșilor timpului de față și cu perspective limpezi deschise asupra viitorului. O simțire tot atât de aleasă pe cât de puternică, o mare putere de a concretiza în icoane gândurile de păreri de rău sau de speranțe dau acestei scurte bucăți o valoare pe care unii n-au atins-o și n-o ating, și nimeni, în curgerea vremurilor, n-a mai găsit astfel de accente pentru a mângâia și îmbărbăta maica în suferință, «țara cea dragă», și în același timp, pentru întâia oară se caută în desfășurarea venimentelor ce alcătuiesc istoria noastră un rost filosofic” (Nicolae Iorga). +
  • 1851 – Se întoarce în țară; publică în Zimbrul scriere Studie moldoveană sub pseudonimul Terenție Hora. +
  • 1855 – După o absență mai lungă în publicistică, Alecu Russo publică în România literară a lui Vasile Alecsandri Cugetări. Adept al unui conservatorism literar și lingvistic, fără a fi potrivnic influențelor apusene, înverșunat critic al „restauratorilor“ limbii, al latiniștilor și al „ardelenismului“, Alecu Russo vede evoluția limbii și a literaturii române cu o cumpănită gândire, ținând seama de tradiție: „Dacă este ca neamul român să aibă și el o limbă și o literatură, spiritul public va părăsi căile pedanților și se va îndrepta la izvorul adevărat: la tradițiile și la obiceiurile pământului, unde sunt ascunse încă și formele și stilul; și de aș fi poet, aș culege mitologia română, care-i frumoasă ca și cea latină și greacă; de aș fi istoric, aș străbate prin toate bordeiele să descopăr o amintire sau o rugină de armă; de aș fi gramatic, aș călători pe toate malurile românești și aș culege limba“. +
    • Apare în România literară a lui Alecsandri Cântarea României (versiunea românească).
  • 1859 – A murit de tuberculoză și este înmormântat la Biserica Bărboi din Iași.
bibliotecă · Chisinau

În Memoria Chișinăului

585 ani de la prima atestare documentară

Chișinău este capitala Republicii Moldova.

Localizare

  • Chișinău este situat la altitudinea de 85m deasupra nivelului mării.
  • Chișinău se află la o distanță de 448 km de București (România) și 471 km de Kiev (Ucraina), capitale ale statelor vecine.
  • Oraşul Chişinău este situat pe şapte coline situate în forma unui cerc. Pe cea mai înaltă colină se află sectorul Ciocana. Cel mai jos punct este centrul oraşului, locul constituirii oraşului Chişinău, în preajma râului Bâc, str. Albișoara.
  • Suprafaţa oraşului Chișinău constituie cca 120 km.p., suprafața municipiului cca 635 km.p.
1istoric-chisinau

Istoric

  • Pentru prima dată denumirea „Chișinău” este datată la 17 iulie 1436
  • „Orașul din piatră albă” este sintagma cu care este supranumit Chișinăul. Respectivul supranume provine din abundența clădirilor construite din piatra albă de calcar.
  • Chişinăul primeşte statutul de oraş în 1812 (populaţia 7 mii oameni) şi devine centrul administrativ (capitala) al regiunii Basarabia în anul 1818, având 18 mii oameni.

Învățământ și cultură

  • Prima bibliotecă publică orăşenească a fost deschisă în anul 1832.
  • Prima instituţie de învăţământ superior din Basarabia a fost Учительский институт (1915), din Moldova – Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, deschisă la Chișinău în anul 1940.
  • În Chișinău se regăsesc 149 de școli de învățământ primar şi secundar general (gimnazii și licee).
  • Instituții de învățământ profesional tehnic secundar și postsecundar –  29 de edificii.
  • Universități – 25
  • Biblioteci publice – 49
  • Case de cultură  – 25
  • Teatre (profesionale) – 17
  • 543 de construcții sportive (Stadioane, săli sportive, bazine de înot etc.)
  • Muzee (inclusiv filiale) – 12, care au avut peste 335 mii vizitatori în anul 2017
01_Chisinau

Străzi și transport

  • La moment, Chișinăul are aproximativ 900 de bulevarde, străzi, stradele ce au o lungime totală 1 031,3 km.
  • Cea mai scurtă stradă din Chișinău este str. Valeri Cikalov, sectorul Botanica (41 m), iar cea mai lată – bd. Dacia.
  • Cea mai mare arteră din Chișinău – șos. Muncești, are lungimea de peste 13 km.
  • Dacă s-ar decide parcurgerea tuturor străzilor cu o viteză regulamentară de 50 de km/h, ar fi necesare 13 ore şi 44 de minute de şofat, în condiţia în care nu se va efectua nicio oprire!
  • Primul transport urban a fost tramvaiul tras de cai, apărut în 1878, iar primele tramvaie electrice au apărut în 1912.
  • Primele automobile au apărut în proprietatea chişinăuienilor în anii 1908-1910.
  • Primul automobil pe care l-au văzut chişinăuienii a fost „Berliet”, adus din Odessa pentru cel mai mare proprietar basarabean Pantelimon Sinadino.
  • Primele taxiuri şi autobuze au apărut la Chişinău în anul 1909.
  • Prima rută de autobuz  interurbană (marca „Fiat”) a fost stabilită pe şoseaua Chişinău-Costiujeni în 1909.
  • Primul tren a ajuns în gara Chişinău la 15 august 1871 din or. Odessa. Călătoria a durat șapte ore.
  • Bulevardul central al Capitalei Ștefan cel Mare a avut, de-a lungul istoriei, nu mai puțin de șapte denumiri: strada Millionnaia, Moskovskaia, Aleksandrovskaia, apoi bd. Alexandru cel Bun. Mai târziu a fost împărțit în două tronsoane: primul se numea bd. Alexandru cel Bun, iar cel de-al doilea bd. Regele Carol II. După 1944-1952 s-a numit strada Lenin.
1arhitectura-chisinau

Monumente

  • În Chișinău se regăsesc 300 de monumente, busturi și plăci comemorative.
  • Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt în Grădina Publică a fost instalat la 29 aprilie 1928.
  • Cel mai vechi monument din Chişinău este bustul lui Alexandr Puşkin (1885).
  • Aleea Clasicilor a fost inaugurată la 29 aprilie 1958, din inițiativa Uniunii Scriitorilor.
  • Cel mai înalt monument al Chișinăului este monumentul lui Serghei Lazo – 7,5 m, iar cel mai mic – figurina din bronz a Micului Prinţ din parcul Valea Morilor – 11 cm.

bibliotecă

Alexei Mateevici-133 de ani de la naștere

Cântărețul limbii noatre…

Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia. Este primul copil al preotului Mihail Mateevici.

  • 1888 – La 27 martie (stil vechi) se naște la Căinari, fostul județ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părțile județului Soroca, căsătorit cu Nadejda Mateevici (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căușeni.
  • 1893 – Părinții se mută cu traiul în satul Zaim, localitate situată pe drumul dintre Căușeni și Cimișlia. Aici micul Alexei învață la școala primară și se familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la țăranii de prin partea locului .
  • 1897 – A fost înscris de părinți la școala teologică din [[1][Chișinău]], pe care o termină (conform adeverinței de absolvire) în 1902, “cu privilegii”( cu laude).
  • 1902-1910 – Își urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoștință și se împrietenește cu viitorul sculptor Alexandru Plămădeală (1880- 1940), care studia și el la seminar în aceeași perioadă.
  • 1906 – La 24 iunie, la numai 43 de ani, încetează din viață tatăl lui, Alexei Mateevici.
  • 1907 – În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Țăranii”, “Eu cânt”, “Țara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) și “Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).
  • 1908 – În 1908, împreună cu alți tineri basarabeni, a înființat cercul „DEȘTEPTAREA”. Din acest cerc, pe lângă Alexei Mateevici, au făcut parte Daniel Ciugureanu, Simion Murafa, Ștefan Ciobanu, Ștefan Berechet, Dimitrie Bogos și alții. Daniel Ciugureanu a fost ales președintele cercului. Această asociație avea drept scop luminarea oamenilor, deșteptarea conștiinței lor naționale, lupta pentru dezrobire și pentru Unire cu România. După doi ani, din cauza înăspririi regimului, cercul a fost nevoit să-și suspende activitatea. (sursa: Figuri contemporane din Basarabia, editura Arpid, Chișinău, 1939, pag. 34)
  • 1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care a absolvit-o în 1914. În aceiași ani, după mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beție a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică și studiază trecutul istoric și cultural al poporului său.
  • 1910- 1911 Publică în “Chisineovschie eparhialinie vedomosti” (nr.45, 49, 52 din 1910 și nr.42 din 1911) studiul lingvistic “Momente ale influenței bisericești asupra originii și dezvoltării istorice a limbii moldovenești”, precum și articolele “Motive religioase în credințele și obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.9, 13, 14), “Bocetele funerare moldovenești” (nr.38, 39, 40, 41).
  • 1912 – Vede lumina tiparului (Chisineovschie eparhialinie vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiță a traducerilor moldovenești religioase și de trai”.
  • 1913 – Apare în revista “Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu – Bodoni”.
  • 1914 – Se căsătorește cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică cu teza de licență Concepția religioasă și filosofică la Fechneenner și se întoarce la Chișinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învățase.
  • 1915 – Ține o cuvântare în fața absolvenților seminarului din Chișinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căușeni, pe care o găsește “uimitor de bine păstrată”. În anul 1916 este preot militar.[2]
  • 1917 – În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbușirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a. La 17 iulie creează poezia Limba noastră, publicată în Cuvînt moldovenesc, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române, care devine Imnul Republicii Moldova, (din 1994). La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viață la spitalul nr.1 din Chișinău și este înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.
  • În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoștea din 1910.

bibliotecă

8MARTIE-ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

Sărut Femeie mâna ta…

Femeia a fost întotdeauna un simbol al frumuseții, gingășiei și delicateții. Femeia a fost cîntată, pictată, a fost muza și zeița pentru bărbați. Mamă, iubită prietenă devodată. Cum spunea poetul Grigore Vieru „Femeia este al cincilea anotimp”. Paradoxa dar această definiție surprinde exact complexitatea femeii. 

Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU.
ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie, în 1975 — Anul internațional al femeii.

ISTORIC

Ziua femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată la 28 februarie 1909 în New York, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor, grevă care avusese loc în 1908. În august 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană Luise Zietz împreună cu colega ei Clara Zetkin propun sărbătorirea zilei internaționale a femeii, fără a specifica însă o dată anume. Ziua internațională a femeii a fost sărbătorită pentru prima dată anul următor, în 19 martie 1911. Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din februarie. În anul 1917, ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou.

„La începutul tuturor lucrurilor mărețe se află o femeie” (Alphonse de Lamartine).