Ușile deschise așteaptă

  Aici E biblioteca mea ,20170519_181625 a ta, a lor , a tuturor. E biblioteca unde poți reveni mereu. Pentru că ne plac familiile unite, active, creative, invităm pe toți copiii, alături de părinții lor, la Atelierul de creație „Miniart pentru pici”. Creativitatea este un proces de învățare aparte, în care copiii au posibilitatea să-și descopere pasiunile, să ia decizii și să se exprime liber. Cum să facem astfel, încât să trăim fără să ne îmbolnăvim, fără să pierdem calitatea vieţii, concomitent, să muncim eficient, să ne dezvoltăm şi să primim de la viaţă maximum de energie? Sănătatea nu se poate oferi cuiva în dar, nu se poate cumpăra, nici chiar să o moştenim nu e posibil – ea trebuie doar păstrată. Trebuie să învăţăm să trăim în lumea aceasta în armonie, neaducându-ne daune nici nouă, nici mediului înconjurător.  Vă invităm să discutăm împreună cu membrii serviciului „Viaț@sănătoasă”, despre un stil de viață sănătos. Tehnologia a avansat atât de mult încât este prezentă peste tot în viața noastră și nu există aproape niciun loc de pe glob unde să nu fi pătruns acest trend important al ultimelor două secole. Tastatură, ecran, mouse, internet, site-uri , web… sunt numai o parte din ce învață persoanele de vârsta a treia în cadrul serviciului „ProSenectute IT”. Serviciul „ iCAN pentru o carieră de succes” se adresează celor care fac primii pași în online, care vor să își dezvolte aptitudinile digitale și să fie pregătiți pentru cerințele pieții muncii din era digitală.Dacă aş fi pusă în situaţia de a-i explica unui copil de ce e bine să citească, i-aş spune că „lectura îi pune mintea în mişcare.” Împreună cu  cei mici și măricei descoperim o cheie care descuie multe usi. Se poate intampla să nu poți deschide unele dintre ele, dar fără sa treci prin acest labirint numit “lectură” nu ai nici măcar șansa de a o putea face.  Serviciul „Citești și crești ca în poveste ” ne ajută să găsim cheia fermecată a lecturii.

În biblioteca mea poți descoperi persoalități, poți participa la discuții, oră de lectură, concursuri, instruiri.  Puteți consulta fondul de carte  care conține 41419 documente, din ele  23357 în limba română. Anul acesta împlinim 57 de ani de la deschidere (1961). Vă așteptăm cu drag.

Reclame

Omul cu cele mai multe doruri…

Ion DruţăIon Drută s-a născut la 3 septembrie 1928 în satul Horodişte raionul Donduşeni. A lucrat la ziarele “Ţăranul sovietic”. “Moldova socialistă” şi la revista “Femeia Moldovei”. Primul volum de schiţe şi nuvele, “La noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă şi de romanele “Frunze de dor”, “Povara bunătăţii noastre”. În anul 1969 se stabileşte cu traiul la Moscova, publicînd şi în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie.
La iniţiativa lui Ion Druţă este înălţat, lîngă Soroca, monumentul Poetului Anonim, numit “Lumînarea Recunoştinţei” (2004).
Este decorat cu Ordinul Drapelul Roşu de Muncă (1960), Ordinul Lenin (1988), Ordinul Republicii (1993).
Laureat al Premiului de Stat al RSS Moldoveneşti pentru romanul “Balade din cîmpie” şi nuvela “Ultima lună de toamnă” (1967). În anul 1988 i se conferă titlul de Scriitor al Poporului din RSS Moldovenească .
Membru de Onoare al Academiei Române (1990). Membru activ al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992). Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Moldova (1999).
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii (2008).

,,Când rândunica îşi face cuibul, când drumul prinde a toarce cărăruşe, când mugurul îşi desface din faşă podoaba lui verde, atunci vine să mă vadă copilăria. Vine încet, numărându-şi paşii, ca să îi pară drumul mai scurt. Vine cu o nuieluşă subţioară, smulsă de tata din gard, căci drumeţului multe i se întâmplă. Vine cu basmaua mamei aşezată în jurul gâtului – vântul e vânt şi niciodată să nu îi dai crezare.” (romanul ,,Horodiște”)