Camil Petrescu, romancier, dramaturg…


Citat-Camil-Petrescu-638x338

Camil Petrescu s-a născut la București, la 22 aprilie 1894 – d. 14 mai 1957 . Este fiul lui Camil și al Anei Cheler. A rămas orfan de ambii părinți și a fost crescut la o doica din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul „Sfîntul Sava” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. Rezultatele bune la învățătură îl transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București. Își ia cu brio licența, cu calificativul „magna cum laude”, în fața unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P. P. Negulescu . Devine mai apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a teatrului”Între 1916-1918 participă ca ofiţer în primul război mondial, experienţa trăită acolo regăsinduse în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930). În 1916, e mobilizat şi pleacă pe front, unde e rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăşi în prima linie, însă cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german îşi va pierde auzul la o ureche, fapt care îl va marca toată viaţa, după cum îşi notează în jurnal „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat…Sunt exclus de la toate posibilităţile vieţii…Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămân vecinic absent. În 1918, va fi eliberat din lagărul german, revenind la Bucureşti. Din anul 1920, participă la şedinţele cenaclului „Zburătorul”, condus de Eugen Lovinescu, iar în revista omonimă publică primele poezii. În 1933, publică cel mai valoros roman al său şi unul dintre romanele importante ale Modernismului european „Patul lui Procust”. În 1939 este numit directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, unde va rezista doar zece luni, iar din 1947 este ales membru al Academiei Române. Moare la 14 mai 1957, la Bucureşti. Astfel încât masivul roman social închinat lui Nicolae Bălcescu „Un om între oameni” rămâne neterminat. Ion Negoițescu îi va caracteriza sec romanul, drept „o întreprindere jalnică”, pe motiv că cel care a fost un romancier, dramaturg, nuvelist, doctor în filozofie şi poet, Camil Petrescu îmbrăţişase principiile realismului socialist şi devenise unul dintre susţinătorii regimului comunist.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s